duminică, 17 iulie 2011

demult...

Cu flori in par, zambeam, cantand ca o nebuna
dezlantuita-n camp... nu ma puteam opri...
si sufletul-mi radea, in rochia mea buna,
mergeam pe-un murg calare, sub norii argintii...
De mult timp asteptata, s-a hotarat furtuna
sa-mi insoteasca pasul ca un prieten bun...
sa-mi tina in stropi ritmul, sa fim din doua, una
pe seaua invechita a calului batran...
Se intampla demult...pe cand eram copila...
o amintire vie ca un tablou frumos...
de-as sti intoarce timpul... dar timpul n-are mila...
nu ma mai vrea copila...copila cum am fost!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu