de teamă

mi-e teamă de foc, de pământ şi de apă
de aer mi-e teamă, de bolta-nstelată
cu ochii în lună, şi soarele-i dramă
de vorbe, de buze, de vise , de-o şoaptă
mi-e teamă de tot ce tot timpul mă cheamă
de mine, de doi, de posibilul noi
mi-e teamă de stropii flămândelor ploi
ce sting însetate obraji prinşi de flamă
mă curmă o teamă şi-n zi mă-nspăimânt
de clipe, de doruri, de gânduri răzleţe
de lume, de viaţă şi-a lor frumuseţe
de-atâtea ce zilnic le simt în cuvânt
de fluturi hoinari , de-nfloriri, de culoare
mi-e teamă de nopţi  şi nicicum n-am scăpare
de urme mi-e teamă, mă sperii de-o treaptă
mi-e zâmbetul pas pe o scară curbată
şi caut un drum, un nou drum neştiut
să fug, să m-ascund şi de toate să uit
dar chiar şi uitarea e-o teamă-ndeajuns...
de tot ce-am iubit m-am temut , m-am ascuns.
alerg printre temeri, doar gândul mă-ndeamnă
să nu mai păşesc printre toate cu teamă
să-ncerc şi cutez şi ascult, doar să fiu
mai mult decât teama ce-o port a pustiu
o muzică surdă ce-mi sună absent
cu note de teamă-n al vieţii concert.