sâmbătă, 16 iulie 2011

de la-nceput...

Dor doru-n gând şi-al meu cuvânt,

în tot ce simt,în tot ce sunt

şi plec curând,cu pas plăpând,
Spre zări, spre ieri, prin nicăieri trecând...
Sub jurământ, cenuşă-ţi sunt
Cenușă-n vânt,ca vântul gând
Sub legământ mă tot frământ
Cutreierand spre necurând
Amoru-i crunt,visul  cărunt,
Pe drum pierdut sub praf şi lut,
dintr-un acelaşi vechi pământ,
împrăştiat în cer de vânt...
Mă-ndrept sperând, spre ce-am avut,
Spre ce-am crezut, fără avânt
şi pierd, pe rând, alunecând,
un vis, un dor, un chip al lor
Te simt, te strig , te chem din timp
şi-apar senin, parcă, zâmbind
uitari de noi înmormântând,
ce eu ţi-am dat, ce tu n-ai luat
iubirea, sufletu-mi curat
şi iar răsar,eu n-am habar
că-mi dai în dar "adio" iar!
Abia aprins, cuvântul stins
cade-n abis, moare nezis
eu evadez, descătuşez,
Un suflet trist,de NU învins
De dor nebun, cu fum şi scrum
un foc absurd,  atunci şi-acum...
înalţ spre cer, tăcut mister
şi nu-i mai cer decât să sper
că pot ierta,  să pot uita,
Iubirea mea, plecarea ta.
Demult pierdut,de la-nceput,
un cântec mut am fost şi uit
ce n-am  ştiut…de-aş fi crezut
n-aş fi rostit, împătimit,
tot ce-am simţit...un infinit!
aş fi plecat, te-aş fi uitat,
te-aş fi pastrat  numai în vis
un munte fără de abis.
dar am căzut şi m-am pierdut
zadarnic timp neînceput!

dor doru-n gând şi-al meu cuvânt,
în tot ce spun,în tot ce simt…

Un comentariu:

  1. AI MILA MIRELA, NE TERMINI SUFLETELE!!!! E SCISA PARCA DINTR-O "EXPIRATIE" CU MULTA "INSPIRATIE"..SUPERB DE DUREROASA..PENTRU CEI CE AU TRAIT ASA CEVA IN VIATA...LIKE X O VIATA DE OM

    RăspundețiȘtergere