sâmbătă, 30 iulie 2011

aminteşte-ţi!


De ce-ţi pleci ochii-n jos, mereu tăcută
tot cercetând ceva de mult trecut?
De ce privirea-ţi zboară, abătută?
Ce taine te frământă,ce-ai pierdut?
De ce te uiţi în urmă mai tot timpul?
Pe cine-aştepţi, pe cine n-ai văzut?
Nu mai zâmbeşti...de ce? E-atât de simplu
E simplitatea-n care te-am ştiut.
Râdeai cândva, ochii năşteau rubine...
Unde te-ai dus, spre ce te-ai rătăcit?
Ce pot să spun sa reînvii în tine
Omul de ieri cu zâmbet împlinit?
Te văd, te-aud, te-ascult şi nu pot crede
Că tu eşti tu …cât de schimbată eşti!
Pari ruptă din alt timp, un gând te pierde
ce obligată pari să te priveşti!
întoarce-te în vremea ce ţi-e boală
de nu mai vrei sau nu mai ştii trăi
să cazi cumva cu soarta la-nvoială
şi vino înapoi când poţi zâmbi!
Nu-ţi ponegri prezentul fără vină
nu te îndepărta de viitor
ridică-ţi ochii limpezi, cu lumină
şi aminteşte-ţi : visele nu mor!
Caută-ţi cerul ce te-aşteptă-n seară
Să-i cânţi de dragoste, de zbor şi dor mocnit
Găseşte-ţi visul şi visează-l iară
nu-l zăvorî în lacrimi de argint!
argintul viu al lacrimilor triste
nu te ajută să trăieşti nicicum
mai dă-i o şansă clipei să existe
şi fii iar tu, cum nu te văd acum...

5 comentarii:

  1. Nu stiu pentru cine ai scris aceasta poezie...dar pe mine m-a ajutat mult drept pentr care simt sa-ti multumesc...inca nu sunt pregatita sa revin in lumea virtuala...adica sa ma fac simtita...am nevoie de timp sa ma regasesc...insa aceasta poezie fara exagerari...a devenit un indemn pentru mine..si pentru ridicarea mea...multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru acest poem al dragostei pierdute!... Ma simt miscat, desi fac parte din sexul care se vrea dur sau tare... Desi stiu ca am pierdut-o, ma gandesc neincetat la ea... poate fi esecul existentei mele... Iti multumesc, continua!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. "ce obligata pari sa te privesti".....cu totii ar trebui sa ne simtim obligati sa ne privim, ce-am fi fara introspectie, fara cautarea adevarului. eu cred, sau mai degraba sper ca poezia in sine sa fie un dialog cu tine insati, omul de langa tine, fie el prieten, prietena, barbat sau sotie nu ar trebui sa puna problema la modul asta, ratacirea cu gandul in trecut inseamna nefericire, neimpacare cu ceva si atunci intrebarea pe care trebuie sa si-o puna este: unde am gresit, unde am ratacit dragostea, ce mai poate fi facut sa nasca ochii ei din nou rubine? inclin totusi sa cred ca este un dialog cu tine insati, un dialog superb. vezi, fiecare impactam cu poezia ta intr-un fel anume, imi place sa spun ca o poezie buna e ca un diamant, cu cat vezi mai multe fatete cu atat o intelegi mai bine, cu atat te bucuri de ea mai mult si mai mult, cu atat intelegi mai bine si mai bine trairea autorului. nu te mai citesc azi :), mai rascolit.

    RăspundețiȘtergere