vineri, 22 iulie 2011

acasa...

Mi-e drag parfumul ierbii si-atunci cand e taiata...
si-atunci, la fel de verde, nu pare speriata...
stie ca in fanete isi va gasi iar sensul sensul
si, mai tarziu in tina... nu-si va-ntrerupe mersul...

Si draga mi-i cireasa, ce coapta, data-n parg
isi paraseste fratii, se-arunca pe pamant
sa fie rod mai mare, un alt copac cu flori
si, mai tarziu, sa-si creasca ciresele surori...

Draga mi-e si pisica ce-si plimba prin ograda
vreo sase pui anemici, abia miscand din coada...
n-ar renunta la unul, pe toti mereu ii cheama
i-alearga si ii joaca...ii mangaie pe blana...

mi-e draga toata curtea, caci plina e de viata...
si-atata poezie in orice zi ne-nvata...
un trandafir sopteste..si ar vorbi cu mine
dar rosul din petale imi spune ca-i rusine...

Si o broscuta mica, abia de o zaresc,
oac-oac incet ma striga, putin sa o privesc...
si-ai mei copaci prin frunze isi canta frumusetea,
imi mangaie obrajii, mi-alunga-ncet tristetea...


E-atat de bine-acasa...mi-e greu sa va explic...
in lumea mea frumoasa, prind viata cate-un pic...
ma simt copac si floare si iarba si cireasa...
imi simt gradina vie...traiesc prin ea...acasa.



Un comentariu:

  1. Superbe versuri!!Inima iti este plina de iubire si frumos,Mirela , si din prea plinul ei se nasc poezii superbe, trairi frumoase si sentimente calde , ce inalta gandul spre zari!:)

    RăspundețiȘtergere