despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 13 septembrie 2017

ţie

copila mea, lumea va vrea să-ţi spună
din tot veninul ce-i pe limba ei
că n-ai avut o soartă tocmai bună
că ai avut din toate doar crâmpei.
Vor zice unii că am fost prea dură
alţii că prea te-am alintat zi după zi
eu nu ţi-am dăruit ofrande, dar nici ură
am fost atât cât am ştiut a fi.
acum esti mică, mâine vei fi mare
vei judeca, sper, fapte, nu cuvânt
dar să nu uiţi că mi-ai fost alinare
şi că trăiesc, încât să fiu ce-ţi sunt.
de zilele vor trece ca niciuna
şi anii te vor defini pe rând,
tu, inimii, să nu-i permiţi minciuna
că ar fi fost minut să nu te port în gând.

vineri, 28 iulie 2017

a fi

drum bun, iubire,să fii fericit
să-ţi fie clipa strop de infinit
ce-a fost, a fost, ce va să fie, fie
şi clipa fie feerie, ţie, mie.


nu te condamn, chiar să blestem, nu ştiu
doar ne-am fost plin şi tot pe-atât pustiu
nu au vreun sens cuvintele acum
mersul e mers, cât sufletul ni-i viu.


tu du-te, merg şi eu, pe calea mea
oricât, mereu, ne vom tot întreba
cine-a greşit şi chiar ce mai contează
atât cât inima în piept rămâne trează.


drum bun, iubire, eu te voi numi
minunea clipei ce mi-a fost a fi.

drum bun!

mă dor singuătăţile, ucid
cuvintele mai tare dor, când sunt cuvinte
în lipsa lor, atunci când tac, te strig
asemeni unui om desculţ în munţi,
fără veşminte.
unde eşti azi, suflet în care eu mă scald
ca un copil, în lacuri, fără griji?
unde eşti tu, nălucă printre mânji,
să te cutreier ca pe-un drum de altădat?
aleg să tac, nu te mai strig de-o vreme
ecoul nu mi-a fost amic nicicând,
nicicum cuvânt
dar chiar de zilele-mi vor fi curând blesteme
eu mă închin şi surâzând, răspund:
să-ţi fie bine şi să uiţi de mine
să râzi în fiecare zi ce o petreci
iar dacă bucuriile-ţi vor fi depline
să ştii că te-am iubit şi ţi-am dorit

să faci poteci de-apus şi răsărit

chiar şi din lutul plin de mărăcine.

duminică, 16 iulie 2017

înainte

merg şchiopătând prin viaţă, zi de zi
şi mulțumesc oricărui gând ce mă trezeşte
chiar dacă viaţa nu mi-e dat-a fi
decât coşmar, în loc a-mi fi poveste.
pas după pas, târâi un vis, zicând
că nu e om să nu creadă-ntr-un zbor
altfel, am fi cu toţii zombi vrând,nevrând,
pierduţi pe-un câmp de sorţi ce nu ne vor.
merg şchiopătând, călcâie-mi sângerează
pe drumul plin de cuie şi refuz,
doar gândul către tine nu mă lasă
a-ngenuchea iubirii ce-o acuz.
şi o acuz, ea singură-i de vină
că mai înaintez pe-acest drum blestemat
dar cât mi-e visul vieţii mele şină,
merg, şchiopătând, şi iert tot ce mi-a dat.

luni, 12 iunie 2017

spre asfințit

s-a mai pierdut un suflet pe țărmul unui cer
orbit de diafanul speranței fără ceas
mi-am spus că-i imposibil... acolo vise pier
când noaptea-mi pune lanțuri la fiecare pas.
de ce-am crezut că-s pleoape de soare ce deschid
porți către-o nouă lume, o lume de simțiri ?
de ce-am privit neantul de taine ce divid
din veci, zori de-nceputuri în arsele sfârșiri?
o zi mi-a fost trăirea , e tot ce am avut
chiar de-am știut de toamnă,de muguri și-nflorit
din rodul lui prezentul n-a vrut să-mi dea un fruct
doar și-a hrănit tulpina din mersu-mi poticnit.
ești suflet, gol de mâine, ca norul ce s-a scurs
peste prea mari deșerturi... n-ai fost decât un strop!
doar ai știut că drumul te poartă spre apus
dar tu, tu ai mers iute spre margine de tot.
s-a mai pierdut un suflet într-un abis de zări;
doar coapse de-ntuneric și trup de lut voi fi 
 prin văi de amintire voi presăra uitări 
 apoi, clipind a noapte... de tot voi asfinți.

marți, 23 mai 2017

de-ale timpului

timpul e plin de drame
agăţări de suflet,
devenind amintiri şi regret,
gol şi plin în egală măsură.
mărturisea deunăzi
că are doruri...
dor de un ieri
dor de un mâine şi-un cuvânt de mângâiere.
mărturisea c-a înlesnit atâtea sfârşituri
că nu-l mai recunoaşte pe al său
şi-a obosit.
de-o vreme îl zăresc plângând în pumni
şi condamnând  absenţa lui din casa unor vieţi
prezenţa, din puţine altele.
O,Timp, parcă m-aud  spunându-i,
lacrimi avem noi,oamenii, destule
atâtea cât un cer n-a văzut nori,
pe când tu ai ceea omenirii i-a fost refuzat
eternitatea...
deci, nu mai plânge, timp,nici azi, nici uneori
ci râzi în hohote
pe chipul meu
pe chipul tuturor
în amintiri, în suflet,în speranţe
vezi?
numai tu eşti şi vei fi totdeauna
un curcubeu al fiecărui om
ce plânge azi, în locul tău,

sfârşitul.

duminică, 14 mai 2017

altfel de flori

atâtea stele strălucesc în cer
cum pot eu, lumânare în pustie,
să rup un petic din albastra galaxie
spre-a fi măcar un punct de foc stingher?
şi-atâtea flori pământulu-i sunt salbă
cum să pot eu, talpă de lut, călcâie
a dărui rubine, maci în glie,
cuvântul meu, lumii să-l fac podoabă?
atâtea ape mângâie uscatul,
atâtea păsări cântă ne-ntrecute
ori eu nu cred prin vorbe-aproape mute
nici glăsui, nici alina oftatul.
eu nu rostesc, şoptesc...cine s-audă?
nu strălucesc, doar conturez o umbră
doar înfloresc, păşind, sub talpa mea 
flori de suspin, flori de 'mă vei uita'.

marți, 28 februarie 2017

mlaştină

voi, gânduri nisipoase, când v-aşterneţi?
pe când în zâmbet vă veţi odihni?
de vise şi de zboruri, nu vă temeţi,
sunt amintiri din ceea ce-mi va fi
când tulburi sunteţi, ochii mei, ca cerul
umbrit de nori în stoluri cenuşii
pierdeţi sclipirea stelelor, eternul
se prăbuşeste-n lacrimi pământii.
când norii strânşi sub pleoape dau în ploaie
spălând obrazul de senin uitat
se scurg regrete, numai colb şi zoaie
iar sufletul bălteşte înecat,
aluviuni de temeri fără minte
se tot depun şi într-o bună zi
nu-mi va ajunge marea de cuvinte
să-l pot salva...o mlaştină voi fi.

până atunci

aveai aşa un fel de-a mă privi
de mă pierdeam, uitând şi cum mă cheamă
dar tu, ca un stăpân peste câmpii
zâmbeai tăcut, fără nici pic de teamă.
simţeam adeseori că par un scai,
o buruiană smulsă de copite
dar ochii tăi struneau şi zece cai
cu o privire ce n-o şterg din minte.
păreai un zeu şi eu umilă sclavă
atât de mult iubeam fără cuvânt
însă cum firea mi-e de fel beteagă
n-am îndrăznit să-ţi spun că-ti sunt pământ.
iar anii au trecut, cu ierni şi ger
cu primăveri ce-au înflorit tăceri
şi umbre au ascuns al vieţii cer
sub care te iubeam fără să-mi ceri.
acum târziul mă înfruntă crunt
chiar de regret, regretul nu-mi ajută
dar îţi dedic un ultim legământ

că te-oi iubi până mi-e vorba mută.

joi, 19 ianuarie 2017

sfat

dar arde-mă,soare, ca vântul, cu vântul
că putred mi-e visul în suflet, căruntul,
ca vorba şi pasul, mai rar, tot mai sec
vezi lemnul în ape, la fel mă petrec.
loveşte-mă, ploaie, loveşte cu pumnii
în pieptul ce ţine legată ca-n funii
o inima oarbă, iubind ce nu-i dat
îneac-o să uite că totu-i uitat.
acoperă-mi ochii, ninsoare, când cazi
să nu-mi văd pustiul, stăpân,în extaz
să-mi fulguie lacrimi din sufletul sloi
omătul să ierte uitarea de noi.
apoi, ghiocelul şi-a lui rândunea
să vină, de vor un gând verde să-mi dea
acum, doar o vorbă să-ţi spun, îndrăznesc,

ai grijă de suflet, că restu-i lumesc.

bloguri vizitate

Translate